O ţară care îşi refulează trecutul, o ţară care nu îşi asumă trecutul, îşi refuză dreptul la istorie. Nu vrea să aibă istorie.
De curând, în Federaţia Rusă, "Arhipelagul Gulag" al lui Soljeniţîn a fost introdus în materia obligatorie din programa de limbă şi literatură rusă a secolului XX. În România, în 20 de ani de tranziţie către democraţie, nimeni nu s-a aplecat asupra unui studiu, iar un interes pentru "canonizarea" în materie de literatură a unui Radu Gyr sau Nicolae Steinhardt nici că ar fi existat. "Opere de referinţă" au devenit alte scrieri, "mai importante", inserţiile de indivizi mai mult sau mai puţin "optzecişti" şi "post-modernişti". România nu a făcut nimic pentru "sfinţii" ei dizidenţi. Acum e mai viabil decât oricând ca neamul acesta să cultive memoria răstigniţilor săi. Trecutul sângerează în măruntaiele pământului, rămăşiţe de martiri strigă, iar acest trecut e strivit cu brutalitate sub paşii grei ai "Nimănui".
La mai bine de un an de zile de la trecerea la cele veşnice a lui Alexandr Soljeniţîn, o variantă scurtă a "Arhipelagului Gulag", a fost pregătită de soţia scriitorului, Natalia Soljeniţîna, pentru a facilita accesul elevilor la lucrarea despre ororile totalitarismului sovietic.
Văduva scriitorului a declarat într-un interviu că "s-a confruntat cu dorinţa de scurtare a cărţii încă din exil, când profesori universitari americani l-au rugat pe Aleksandr Isaevici să-şi dea acordul pentru publicarea unei variante scurte a Arhipelagului Gulag, întrucât studenţilor americani le este greu să citească toate cele trei volume."
Natalia Soljeniţîna a adăugat că fostul dizident nu a fost de acord la început, dar la insistenţele apropiaţilor a fost, în cele din urmă, convins. "A apărut o variantă americană, apoi una engleză, iar acum "Arhipelagul" într-un singur volum există în mai multe limbi ale lumii", povesteşte Natalia Soljeniţina.
Hegel a spus o vorbă mare: "Tot ce învăţăm din istorie e că nu învăţăm nimic din istorie." Unii se străduiesc să lege rănile trecutului, în vreme ce alţii adoptă atitudinea comună a majorităţii. Adevărul e piatră de poticnire, aşa cum Hristos e "nebunie neamurilor". Unde sunt înfipte piroanele?
De curând, în Federaţia Rusă, "Arhipelagul Gulag" al lui Soljeniţîn a fost introdus în materia obligatorie din programa de limbă şi literatură rusă a secolului XX. În România, în 20 de ani de tranziţie către democraţie, nimeni nu s-a aplecat asupra unui studiu, iar un interes pentru "canonizarea" în materie de literatură a unui Radu Gyr sau Nicolae Steinhardt nici că ar fi existat. "Opere de referinţă" au devenit alte scrieri, "mai importante", inserţiile de indivizi mai mult sau mai puţin "optzecişti" şi "post-modernişti". România nu a făcut nimic pentru "sfinţii" ei dizidenţi. Acum e mai viabil decât oricând ca neamul acesta să cultive memoria răstigniţilor săi. Trecutul sângerează în măruntaiele pământului, rămăşiţe de martiri strigă, iar acest trecut e strivit cu brutalitate sub paşii grei ai "Nimănui".
La mai bine de un an de zile de la trecerea la cele veşnice a lui Alexandr Soljeniţîn, o variantă scurtă a "Arhipelagului Gulag", a fost pregătită de soţia scriitorului, Natalia Soljeniţîna, pentru a facilita accesul elevilor la lucrarea despre ororile totalitarismului sovietic.
Văduva scriitorului a declarat într-un interviu că "s-a confruntat cu dorinţa de scurtare a cărţii încă din exil, când profesori universitari americani l-au rugat pe Aleksandr Isaevici să-şi dea acordul pentru publicarea unei variante scurte a Arhipelagului Gulag, întrucât studenţilor americani le este greu să citească toate cele trei volume."
Natalia Soljeniţîna a adăugat că fostul dizident nu a fost de acord la început, dar la insistenţele apropiaţilor a fost, în cele din urmă, convins. "A apărut o variantă americană, apoi una engleză, iar acum "Arhipelagul" într-un singur volum există în mai multe limbi ale lumii", povesteşte Natalia Soljeniţina.
Hegel a spus o vorbă mare: "Tot ce învăţăm din istorie e că nu învăţăm nimic din istorie." Unii se străduiesc să lege rănile trecutului, în vreme ce alţii adoptă atitudinea comună a majorităţii. Adevărul e piatră de poticnire, aşa cum Hristos e "nebunie neamurilor". Unde sunt înfipte piroanele?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu