Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă. (Luca 15, 7)
Am citit recent articolul arhimandritului Mihail Stanciu cu privire la "erezia" lui Klaus Kenneth şi m-am gândit ceva timp dacă nu cumva am devenit victimele unei manipulări generale. Personal, nu cred să greşesc dacă văd în K.K. un "naiv", unul dintre acei convertiţi care sunt încă pe calea dobândirii unei înţelegeri solide a confesiunii la care au aderat. L-am văzut pe Kenneth vorbind despre "lungul său drum spre credinţă" şi mărturisesc că am fost surprins. Lucrarea sa, "Două milioane de kilometri în căutarea adevărului", prezintă o experienţă lipsită de orice eufemism, care dă mărturie despre rătăcirea religiilor orientale şi "greutatea" spirituală din mediile protestante.
Câteva adevăruri
Creştinismul nu este o filosofie. În toate religiile pe care le-a experimentat, Klaus a resimţit lipsa iubirii. În Islam, buddhism, hinduism a aflat aceleaşi decepţii, aceeaşi răceală spirituală. Aşa-zişii "iniţiaţi", mărturiseşte el, sunt "maeştri cu vorba, niciunul cu fapta".
"Prin yoga, ne ferim de firea noastră reală, aceea de oameni păcătoşi, crezând că ne îndumnezeim"
Yoga nu e altceva decât o "narcoză", o înşelare, care alungă doar temporar gândurile străine ce ne abat de la rugăciune. Buddhistul caută o dezlegare a duhului de chipurile raţionale şi văzute, deci gol lăuntric desăvârşit, pentru a putea ajunge la eliberarea de suferinţă. Tot ce se poate găsi în această stare - mărturiseşte Kenneth - e cel mult frumuseţea proprie omului, aşa cum a fost el creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa. Astfel, el se contemplă în mod narcisist, confundându-se cu Dumnezeu sau privindu-se ca un Dumnezeu; tragedia stă în faptul că omul vede un chip mincinos, un fel de "fata morgana" în pustiul vieţii sale, pe care o confundă cu oaza cea adevărată. Şi lui Klaus i s-a descoperit că adevărata cale spre eliberarea de fluxul gândurilor e smerenia, rugăciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!". "Cei mândri sunt mereu chinuiţi de demoni", îi spune Mântuitorul Sfântului Siluan Athonitul. De aceea fug ei de smerenie. Rugăciunea inimii nu este invocarea mecanică a unui absolut impersonal, ci dialogul cu o Persoană, cu Domnul sufletelor, Iisus Hristos. Aici sălăşluieşte iubirea după care tânjeşte sufletul.
Întemeietorii de religii, Confucius, Buddha, Mahomed sunt morţi cu toţii. Hristos singur e viu. A înviat din morţi şi e prezent pururea pe altarele noastre, în Sfânta Euharistie. Aici este creştinismul singular; unic, pentru că păstrează taina întrupării Dumnezeului adevărat în sensul unei comuniuni spirituale. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.
Buddhismul, ca filosofie a enunţului, e minunat. Îşi alege cuvintele cele mai frumoase, se reduce la teoretizare, iar de aici i se trage eşecul. Un lucru e fundamental. Hristos şi-a dat viaţa pentru oameni, Buddha nu a făcut-o. "Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele", şi chiar aşa a făcut Domnul.
Creştinismul este, mai întâi de toate, o religie a identităţii. Nirvana, prezentă în religiile orientale, nu e o soluţie; nefiinţa nu e o izbăvire din suferinţa universală. Hristos vesteşte fericirile Împărăţiei. Or, a fi fericit nu înseamnă dizolvarea fiinţei, anularea ei ontologică, ci, din contră, participarea la viaţa cosmică. Hristos ne învaţă desăvârşirea: trebuie să ne umplem, nu să ne golim.
Pentru Klaus, apropierea de Dumnezeu a decurs progresiv. S-a familiarizat cu creştinismul în cadrul unor cercuri neo-protestante, dar rătăcirea avea să ia sfârşit odată cu întâlnirea părintelui Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul. Tranziţia, "zguduirea lăuntrică", avea să mai dureze, adevărata "convertire" urmând să fie primirea botezului ortodox, pentru care s-a pregătit vreme de 3 ani.
"Delirul" lui Klaus Kenneth, ilustrat în paginile acestei biografii, e expresia căutării Dumnezeului necunoscut, care mână sufletul într-o luptă duhovnicească, permanent constructivă. Hristos l-a remontat pe calea dreptei credinţe, iar el i-a urmat chemarea irezistibilă. Experienţa lui Klaus, marcată de căutarea neobosită a unei religii, de singurătate şi deznădejde, iar finalmente de regăsirea Dumnezeului adevărat, poate fi rezumată în cuvintele parabolei: acest "fiu risipitor" mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
PS: Un interviu cu domnul Klaus Kenneth fost difuzat la Radio România Actualităţi în emisiunea "Semnături Celebre" din 28 decembrie 2009. Interviul poate fi ascultat online in playerul din pagina de aici: http://www.romania-actualitati.ro/klaus_keneth-7877
Buddhismul, ca filosofie a enunţului, e minunat. Îşi alege cuvintele cele mai frumoase, se reduce la teoretizare, iar de aici i se trage eşecul. Un lucru e fundamental. Hristos şi-a dat viaţa pentru oameni, Buddha nu a făcut-o. "Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele", şi chiar aşa a făcut Domnul.
Creştinismul este, mai întâi de toate, o religie a identităţii. Nirvana, prezentă în religiile orientale, nu e o soluţie; nefiinţa nu e o izbăvire din suferinţa universală. Hristos vesteşte fericirile Împărăţiei. Or, a fi fericit nu înseamnă dizolvarea fiinţei, anularea ei ontologică, ci, din contră, participarea la viaţa cosmică. Hristos ne învaţă desăvârşirea: trebuie să ne umplem, nu să ne golim.
Pentru Klaus, apropierea de Dumnezeu a decurs progresiv. S-a familiarizat cu creştinismul în cadrul unor cercuri neo-protestante, dar rătăcirea avea să ia sfârşit odată cu întâlnirea părintelui Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul. Tranziţia, "zguduirea lăuntrică", avea să mai dureze, adevărata "convertire" urmând să fie primirea botezului ortodox, pentru care s-a pregătit vreme de 3 ani.
"Delirul" lui Klaus Kenneth, ilustrat în paginile acestei biografii, e expresia căutării Dumnezeului necunoscut, care mână sufletul într-o luptă duhovnicească, permanent constructivă. Hristos l-a remontat pe calea dreptei credinţe, iar el i-a urmat chemarea irezistibilă. Experienţa lui Klaus, marcată de căutarea neobosită a unei religii, de singurătate şi deznădejde, iar finalmente de regăsirea Dumnezeului adevărat, poate fi rezumată în cuvintele parabolei: acest "fiu risipitor" mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
PS: Un interviu cu domnul Klaus Kenneth fost difuzat la Radio România Actualităţi în emisiunea "Semnături Celebre" din 28 decembrie 2009. Interviul poate fi ascultat online in playerul din pagina de aici: http://www.romania-actualitati.ro/klaus_keneth-7877
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu