Un specialist în dramaturgie susţine că Double Falsehood este o adaptare liberă a unui text nerecunoscut al lui William Sakespeare. O declaraţie discutabilă.
Repertoriul lui Shakespeare pare să se fi îmbogăţit cu încă o piesă, după patru secole de la moartea sa. Un specialist în dramaturgie, Brean Hammond, declară că Double Falsehood ("Dublul fals "), pusă în scenă în 1727, este una dintre capodoperele lui Shakespeare (1564-1616), la fel de adevărat fiind că mulţi alţi scriitori au contribuit la realizarea ei. Istoria acestei tragi-comedii este neclară, recunoaşte Hammond, profesor de literatură la Universitatea din Nottingham.
"Dublul fals" a fost montat la Londra în 1727, la 111 ani de la moartea lui Shakespeare, de un anume Theobald Lewis. Specialistul afirmă, spre surprinderea tuturor, că piesa are la bază o capodoperă pierdută a maestrului dramaturg. Dar succesorii lui Shakespeare din plan literar, şi în special poetul Alexander Pope, o consideră un plagiat. Pe nedrept, consideră astăzi Brean Hammond, care a studiat timp de 10 ani piesa, încercând să determine urme ale stilului lui Shakespeare.
Lucrul a patru mâini
Profesorul din Nottingham consideră că Double Falsehood este o adaptare a lui Cardenio, un text al lui Shakespeare care ne-a parvenit recent. Inspirat de "Don Quijote" al lui Miguel de Cervantes, Cardenio a fost de două ori pus în scenă, în anul 1613, pentru ca apoi să cadă în uitare până la intervenţia lui Lewis Theobald, care a avut acces la textul original. Tragi-comedia relatează aventurile unor tânăr nobil, Henríquez, care încearcă să o compromită pe virtuoasa Violante înainte de a o seduce pe logodnica prietenului său, Julio.
Dacă autenticitatea textului a fost pusă la îndoială timp de aproape trei secole, aceasta a survenit datorită dificultăţii de a "descifra" maniera lui Shakespeare în stilul în care e scris documentul. Lewis Theobald însuşi a rescris părţi întregi ale piesei pentru a le adapta la eticheta din secolul al 18-lea. O practică la modă: în 1680, scenariştii au dat un astfel de final fericit Regelui Lear. Apoi, Shakespeare nu a scris doar Cardenio, spune Brean Hammond; piesă cu care, de altfel, este asociat John Fletcher, care ar fi lucrat şi la Henric al VIII-lea şi la Doi nobili din Verona. „Cred că amprenta lui Shakespeare poate fi descoperită în Actul Întâi, Actul al Doilea și, probabil, în primele două scene din Actul al Treilea”, a declarat pentru BBC Hammond. În Double Falsehood, intitulat şi The Distrest Lovers, apare cuvântul "absonant" ("supărător la ureche"), termen care nu a mai fost niciodată găsit în alte lucrări ale lui Theobald sau Fletcher, Hammond sugerând astfel că Shakespeare însuşi este cel care inventat respectiva "sintagmă".
Acum, savanții editurii Arden, cea care deține drepturile de publicare pentru operele lui Shakespeare, susțin că bardul englez ar fi scris mare parte din Double Falsehood.
Încă nu ne putem pronunţa cu certitudine care parte are dreptate. Rămâne de văzut dacă divergenţele de opinie vor ajunge cândva la o reconciliere...
Sursa: Le Figaro
Repertoriul lui Shakespeare pare să se fi îmbogăţit cu încă o piesă, după patru secole de la moartea sa. Un specialist în dramaturgie, Brean Hammond, declară că Double Falsehood ("Dublul fals "), pusă în scenă în 1727, este una dintre capodoperele lui Shakespeare (1564-1616), la fel de adevărat fiind că mulţi alţi scriitori au contribuit la realizarea ei. Istoria acestei tragi-comedii este neclară, recunoaşte Hammond, profesor de literatură la Universitatea din Nottingham.
"Dublul fals" a fost montat la Londra în 1727, la 111 ani de la moartea lui Shakespeare, de un anume Theobald Lewis. Specialistul afirmă, spre surprinderea tuturor, că piesa are la bază o capodoperă pierdută a maestrului dramaturg. Dar succesorii lui Shakespeare din plan literar, şi în special poetul Alexander Pope, o consideră un plagiat. Pe nedrept, consideră astăzi Brean Hammond, care a studiat timp de 10 ani piesa, încercând să determine urme ale stilului lui Shakespeare.
Lucrul a patru mâini
Profesorul din Nottingham consideră că Double Falsehood este o adaptare a lui Cardenio, un text al lui Shakespeare care ne-a parvenit recent. Inspirat de "Don Quijote" al lui Miguel de Cervantes, Cardenio a fost de două ori pus în scenă, în anul 1613, pentru ca apoi să cadă în uitare până la intervenţia lui Lewis Theobald, care a avut acces la textul original. Tragi-comedia relatează aventurile unor tânăr nobil, Henríquez, care încearcă să o compromită pe virtuoasa Violante înainte de a o seduce pe logodnica prietenului său, Julio.
Dacă autenticitatea textului a fost pusă la îndoială timp de aproape trei secole, aceasta a survenit datorită dificultăţii de a "descifra" maniera lui Shakespeare în stilul în care e scris documentul. Lewis Theobald însuşi a rescris părţi întregi ale piesei pentru a le adapta la eticheta din secolul al 18-lea. O practică la modă: în 1680, scenariştii au dat un astfel de final fericit Regelui Lear. Apoi, Shakespeare nu a scris doar Cardenio, spune Brean Hammond; piesă cu care, de altfel, este asociat John Fletcher, care ar fi lucrat şi la Henric al VIII-lea şi la Doi nobili din Verona. „Cred că amprenta lui Shakespeare poate fi descoperită în Actul Întâi, Actul al Doilea și, probabil, în primele două scene din Actul al Treilea”, a declarat pentru BBC Hammond. În Double Falsehood, intitulat şi The Distrest Lovers, apare cuvântul "absonant" ("supărător la ureche"), termen care nu a mai fost niciodată găsit în alte lucrări ale lui Theobald sau Fletcher, Hammond sugerând astfel că Shakespeare însuşi este cel care inventat respectiva "sintagmă".
Acum, savanții editurii Arden, cea care deține drepturile de publicare pentru operele lui Shakespeare, susțin că bardul englez ar fi scris mare parte din Double Falsehood.
Încă nu ne putem pronunţa cu certitudine care parte are dreptate. Rămâne de văzut dacă divergenţele de opinie vor ajunge cândva la o reconciliere...
Sursa: Le Figaro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu