miercuri, 8 septembrie 2010

Un punct de vedere

Un domn puţin bondoc, desprins parcă din seria "Simpons", care tot aruncă cu banu', doar-doar o mai apărea pe la "Realitatea" cu bişniţele lui de toate zilele, doreşte, mai nou, legalizarea celei mai vechi meserii din lume. BOR nici nu vrea să audă, catalogând iniţiativa drept "un atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică", în timp ce respectivul insistă în ton birocratic că fenomenul trebuie controlat la nivel legislativ.
Înainte de a-mi expune punctul de vedere, îmi dau seama că sunt necesare precizări sumare. Despre prostituţie se vorbeşte în general ca despre un fapt condamnabil în unanimitate de către societatea civilă, ceea ce îi conferă, în fapt, calificativul de "tabu". În seria cu acelaşi nume, de pe "National Geographic Channel", se numărără şi un episod despre aşa ceva. În Bangladesh, unde sărăcia e la ea acasă, prostituţia înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, decât supravieţuire. Fiind de cele mai multe ori legate de vreun "stăpân", femeile prestează asemena servicii pentru propria subzistenţă. În Australia sunt la mare căutare hotelurile de lux, în vreme ce în Olanda, "Big Sister" oferă servicii gratuite în schimbul unei semnături, prin care "creditorul" este de acord ca filmuleţele ajungă pe net.
Legală sau ilegală, prostituţia e răspândită la tot pasul. Dacă admit, din considerente strict religioase, că fenomenul e "imoral", repulsiv şi reprobabil mi se va imputa, poate, că vorbesc deja ca un ultra-ortodox, habotnic ş.a.m.d. În continuare îmi veţi spune că nu mă priveşte să semnalez în vreun fel dacă e o idee bună sau mai puţin bună legalizarea prostituţiei, că, în sfârşit, nu asta e adevărata problemă, adică, la urma urmei, de ce "domnişioarele" nu şi-ar exercita "meseria" în legalitate? Că doar aşa va putea statul să gestioneze afacerea în mod "echitabil". Aţi văzut că Diavolul este politic corect? Creştinii sunt şi vor fi discreditaţi dacă militează pentru valorile autentice, în schimb s-a văzut câtă popularitate au, cu suportul mass-media, aşa-zisele fenomene "avangardiste", care ţintesc în substanţa familiei tradiţionale. Să ne mai mire, atunci, că noua generaţie înclină, într-o proporţie covârşitoare, înspre aspectele anti-sociale?
Rămân la părerea că este timpul să acţionăm pentru a preveni astfel de simptomuri vătămătoare, străine unui popor, creştin-ortodox nu de ieri, de azi, pentru a salva ce a mai rămas de salvat dintr-o moştenire batjocorită de cei care nu au avut niciodată simţul moralităţii, în sfârşit, pentru a ne regăsi identitatea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu