Contemporani cu Soljeniţîn

15 ani din viaţă am fost contemporan cu Alexandr Soljeniţîn. E un alt fel de a spune că am asistat la reclădirea unui imperiu, distrus cândva de bolşevicii lui Lenin şi târât prin tăvălugul comunist mai bine de trei pătrare de secol.
L-am descoperit pe Soljeniţîn după ce el s-a mutat de aici, în operele sale. Citisem eu prin cărţile de istorie că nu au fost băieţi prea simpatici comuniştii, dar niciodată nu mi-am imaginat că adevărul poate avea o faţă atât de cutremurătoare, aşa cum ni-l relevă "Bătrânul Profet" atunci când vorbeşte despre Arhipelagul Gulag. Am descoperit în scrierile sale o literatură actuală, profundă prin semnificaţiile ei, scrisă într-o manieră profetică, încadrată deopotrivă în context istoric şi religios.

În plin Război Rece, Soljeniţîn prezenta Occidentului, amorţit în fotoliul comod al democraţiei, faţa monstruoasă a Gulagului şi a totalitarismului de tip sovietic:

„ (…) pe toată planeta şi pe tot parcursul istoriei n-a existat regim mai rău, mai sângeros şi, totodată, mai perfid şi abil, decât cel bolşevic, care s-a autointitulat «sovietic». Nici prin numărul celor martitizaţi, nici prin înrădăcinare în numărul mare al anilor, nici prin perspectiva proiectelor, nici prin totalitarismul complex şi unificat, nu se poate asemui cu nici un alt regim de pe pământ, nici chiar cu cel al ucenicului de Hitler, care în acea epocă a întunecat ochii întregului Occident.“

…Nici un Genghis-han nu a ucis atâţia ţărani, câţi au ucis bravele noastre Organe sub conducerea Partidului.

Soljeniţîn a demonstrat că principiul hegelian în legătură cu experienţa istoriei e valabil în limitele acţiunii unui alt principiu, de natură spirituală: răul. Linia ce desparte cele două entităţi concurente ale lumii, binele şi răul "nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecărui om – şi apoi prin toate inimile omeneşti." Revoluţiile, războaiele, conflictele purtate în numele scopurilor "nobile" ale umanităţii, sunt, în fapt, etichetele răului în Istorie. Diavolul operează cu armele, cu bomba atomică, dar mai ales cu diplomaţia. Soluţia noastră, în schimb, nu e corectitudinea politică, ci "resemnarea infinită" (Kierkegaard). Asta a învăţat Soljeniţîn din experienţa Gulagului. Asta să învăţăm şi noi.

Care Românie, domnule Puric?

Vă mai amintiţi cum vorbea Dan Puric despre "România profundă"? Mai ştiţi cu câtă adeziune îi ascultam discursul etno-religios, fie că era vorba de "Omul Frumos" sau de Corneliu Coposu?

Auzeam întâmplător zilele trecute la radio că americanii au depistat o chestie destul de curioasă: "gena prostiei"; bineînţeles, pe baza experimentelor cu şoareci de laborator, observaţii ştiinţifice, registre etc., în ciuda faptului că, de la bun început, exista o alternativă mai puţin ştiinţifică pentru a trage aceleaşi concluzii, ce-i drept, cu asumarea unor riscuri: a experimenta pe propria piele "senzaţii tari româneşti" - maneaua dată la maxim (urlând în difuzoarele telefonului sau din maşina al cărei geam proprietarul a "uitat" să îl mai închidă) cuplată cu seminţe vărsate şi o bere "Bucegi" , fără a lipsi fluierăturile specimenelor masculine, mai mult sau mai puţin "colorate", similare printr-o trăsătură specific autohtonă: neuronul stingher. Şi atunci vă întreb: care e "România profundă"? Ţara câinilor vagabonzi, a ţiganilor şi a drumurilor desprinse din Evul Mediu? Un teritoriu populat de nişte cetăţeni "umiliţi şi obidiţi", nevoiţi să se supună autorităţii neîngrădite a unui şef de trib, şi încă unul incompetent din toate punctele de vedere? Asta e problema sociologică a poporului român (cum spunea mai deunăzi domnul profesor T.) : Băsescu e prototipul românului de rând - labil, "păcătos", nesimţit, care fie că nu conteneşte cu injuriile pe stadion până în minutul 90'+4 iar la nervi mai aruncă o brichetă în capul arbitrului, fie că mai dă o duşcă pe gât după ce sistemul lui nervos deja a cam luat-o din loc, fie că face haz de necaz chiar şi atunci când situaţia nu o impune. Gluma aia cu "să împingi o babă pe scări şi să o întrebi unde se grăbeşte" ni se potriveşte de minune nouă, românilor.

Acum, să îi răspund domnului Puric, faţă de care am toată considerarea: aş vrea să mai cred că poporul român şi-a păstrat ortodoxia istorică, dar realitatea ne arată cu totul altceva. Este evident că s-au întâmplat - mai bine zis nu s-au întâmplat - prea multe în ăştia 20 de ani de "democraţie" post-ceauşistă. Civilizaţia ( ca de altfel şi industria) românească e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire! Poporul român e de un primitivism demn de formele cubice pe care le regăsim în picturile lui Picasso. Altfel spus, avem acum în faţă imaginea lui distorsionată. Mai e ceva de făcut în aceste condiţii? Neantul istoric răsuflă cu greu. Încă un popor e pe cale să îşi consume identitatea în "voluptatea nulităţii".

Un punct de vedere

Un domn puţin bondoc, desprins parcă din seria "Simpons", care tot aruncă cu banu', doar-doar o mai apărea pe la "Realitatea" cu bişniţele lui de toate zilele, doreşte, mai nou, legalizarea celei mai vechi meserii din lume. BOR nici nu vrea să audă, catalogând iniţiativa drept "un atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică", în timp ce respectivul insistă în ton birocratic că fenomenul trebuie controlat la nivel legislativ.
Înainte de a-mi expune punctul de vedere, îmi dau seama că sunt necesare precizări sumare. Despre prostituţie se vorbeşte în general ca despre un fapt condamnabil în unanimitate de către societatea civilă, ceea ce îi conferă, în fapt, calificativul de "tabu". În seria cu acelaşi nume, de pe "National Geographic Channel", se numărără şi un episod despre aşa ceva. În Bangladesh, unde sărăcia e la ea acasă, prostituţia înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, decât supravieţuire. Fiind de cele mai multe ori legate de vreun "stăpân", femeile prestează asemena servicii pentru propria subzistenţă. În Australia sunt la mare căutare hotelurile de lux, în vreme ce în Olanda, "Big Sister" oferă servicii gratuite în schimbul unei semnături, prin care "creditorul" este de acord ca filmuleţele să ajungă pe net.
Legală sau ilegală, prostituţia e răspândită la tot pasul. Dacă admit, din considerente strict religioase, că fenomenul e "imoral", repulsiv şi reprobabil mi se va imputa, poate, că vorbesc deja ca un ultra-ortodox, habotnic ş.a.m.d. În continuare îmi veţi spune că nu mă priveşte să semnalez în vreun fel dacă e o idee bună sau mai puţin bună legalizarea prostituţiei, că, în sfârşit, nu asta e adevărata problemă, adică, la urma urmei, de ce "domnişioarele" nu şi-ar exercita "meseria" în legalitate? Că doar aşa va putea statul să gestioneze afacerea în mod "echitabil". Aţi văzut că Diavolul este politic corect? Creştinii sunt şi vor fi discreditaţi dacă militează pentru valorile autentice, în schimb s-a văzut câtă popularitate au, cu suportul mass-media, aşa-zisele fenomene "avangardiste", care ţintesc în substanţa familiei tradiţionale. Să ne mai mire, atunci, că noua generaţie înclină, într-o proporţie covârşitoare, înspre aspectele anti-sociale?
Rămân la părerea că este timpul să acţionăm pentru a preveni astfel de simptomuri vătămătoare, străine unui popor, creştin-ortodox nu de ieri, de azi, pentru a salva ce a mai rămas de salvat dintr-o moştenire batjocorită de cei care nu au avut niciodată simţul moralităţii, în sfârşit, pentru a ne regăsi identitatea.