Nu. Nu voi căuta să calific în vreun fel declaraţiile lui "Ştim-noi-cui" la adresa ultimului monarh al României. În schimb, doar o clarificare.
Renunţ la o introducere inutilă şi declar că orice acuză de "trădare" la adresa lui Mihai I nu are temei decât în baza actului de la 23 august 1944: un armistiţiu unilateral (cu Aliaţii), total fictiv, coroborat cu arestarea Conducatorului de facto al statului român la acea vreme - Mareşalul Ion Antonescu. Nicidecum în baza abdicării din 30 decembrie 1947, survenită la presiunea lui Petru Groza.
Regele are circumstanţe atenuante având în vedere vârsta fragedă pe care o avea în contextul evenimentelor din preajma loviturii de palat; era, cu alte cuvinte, un copil nematurizat care a servit pe post de jucărie a tovarăşului Stalin timp de patru ani, între 1944 şi 1948.
"Procesul marii trădări naţionale" (pentru a folosi propagandistica formulă comunistă), lansat de această dată în versiune neo-comunistă de către personagiul politic care "cârmuieşte" de unul singur destinul ţării româneşti, nu ar avea baze legitime decât în măsura în care i-ar strânge laolaltă, şi nu în contumacie, pe el şi pe toţi escrocii care au înşelat grosolan încrederea oamenilor de rând, mai vinovaţi decât ei pentru că le-au dat benevol o pâine de mâncat şi un fotoliu comod în Parlament.

GOD SAVE THE KING! GOD SAVE ROMANIA ...şi pe noi toţi!
Amin!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu