Am redescoperit "România profundă" în omul Tudor Gheorghe. Acompaniat de o orchestră formidabilă, Maestrul ne-a purtat prin Bucureştiul interbelic, animat de melodiile din repertoriul lui Moscopol şi Zavaidoc. Am retrăit ca într-un "flash-back" o altfel de istorie a românilor, inedită prin farmecul limbii, al chipurilor, străzilor, al cafenelelor de odinioară. Evenimentul de aseară mi-a confirmat că, într-un fel sau altul, cultura românească trăieşte prin oameni ca Tudor Gheorghe, care, deşi nu are "target" în privinţa populaţiei (în viziunea unora din media), în mod "paradoxal", concertează în săli arhipline.
Maestrul a formulat sinteza întregului spectacol în termenii forţei ce rezidă dincolo de Antiromânia, şi anume în afirmaţia că tot ce-i românesc nu piere!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu