"Phaidon" sau despre suflet

Phaidon, aparţinând unei perioade pitagoreice din evoluţia lui Platon, face parte din seria dialogurilor relatate. Încadrată în contextul istoric, discuţia purtată în închisoare de Socrate şi discipolii săi, înainte de execuţie, este relatată de Phaidon din Elis, unul din martorii oculari, unui grup de ascultători din Eretria. Subtitlul Peri psyches (Despre suflet), care provine dintr-o sistematizare ulterioară a operei platonice, reflectă tema centrală a dialogului - dezbaterea celor două teze fundamentale din sistemul filosofic al lui Platon: teoria imortalităţii sufletului şi doctrina Formelor. În Phaidon se manifestă trei tipuri de discurs: unul demonstrativ, ce vizează imortalitatea sufletului, un discurs interpretativ liber, care proiectează demonstraţia propriu-zisă în domeniul etic al judecăţilor de valoare printr-un sistem al simbolurilor şi, în final, unul teoretic, al judecăţilor de cunoaştere.

Întregul dialog este dominat de ideea că între suflet şi trup ar exista o incompatibilitate structurală. Astfel, "atâta vreme cât stau împreună, sufletul cu trupul, natura îi prescrie acestuia din urmă să slujească şi să se supună, iar celuilalt să poruncească şi să stăpânească" (80 a). De aceea, bipartiţia (dihotomia) trup/suflet exprimă, în mod fundamental, o opoziţie radicală între omul de rând şi filosof: "spre deosebire de toţi ceilalţi oameni", filosoful "caută să îşi detaşeze cât mai mult sufletul de tovărăşia trupului" (65 a), ceea ce, finalmente, îl conduce pe Socrate la accepţia că filosofia este o "temeinică pregătire pentru moarte" (81 a) a celui care "s-a adunat în el însuşi, făcându-şi din acesta un exerciţiu neîntrerupt" (80 e).

Deoarece în lumea sensibilă sufletul percepe, prin mijlocirea simţurilor, formele denaturate, decurge că procesul învăţării reprezintă o "reamintire" (anamnesis) a modelelor veşnice pe care el le-a contemplat în lumea Ideilor pure, "redobândirea propriei noastre ştiinţe" (75 e). De aceea, fiecăruia îi revine strădania de a optimiza activitatea spiritului. În lumea inteligibilă pe care o imaginează Socrate în finalul dialogului, sufletul "încărcat cu corporalitate", culpabil de a nu fi "cultivat filosofia", tinde către cele sensibile şi rătăceşte solitar până ce "se găseşte din nou prinse în cătuşele vreunui trup" (81 c, e), în vreme ce "sufletul cumpătat şi înţelept se lasă cu supunere călăuzit" şi este "statornicit în locul care îi revine după merit" (108 a, c). Platon ataşează, astfel, eshatologiei socratice motivul metempsihozei care se regăseşte în cadrul dualităţii viaţă-moarte.

Fidel legislaţiei ateniene până în ultima clipă, Socrate înfruntă moartea cu demnitatea unui titan, îndeplinindu-şi sentinţa de condamnare prin otrăvire cu cucută. Memorabil rămâne al său "cântec de lebădă", metaforă a bucuriei filosofului de a se fi eliberat de captivitatea trupului: Criton, îi sunt dator lui Asclepios un cocoş, vă rog să nu uitaţi să il daţi.

http://www.libhumanitas.ro/phaidon-sau-despre-suflet-humanitas-2006.html

Săracă ţară...săracă

Am tot auzit în ultima vreme vorbindu-se în termeni maliţioşi despre frunza - rezon! brandul de ţară - care promovează "grădina carpatină" a unei ţărişoare aflată într-un decalaj de cel puţin 100 de ani în raport cu civilizaţia secolului XXI, preocupată mai tot timpul să "sustragă" şi ultimul leu din portofelul, şi aşa găurit, din buzunarul cetăţeanului român, de sindicate nemulţumite, campanii umanitare şi proiecte megalomane la preţ de "contra-criză". Am auzit cu toţii vorbindu-se de vecinii maghiari din Harghita şi Covasna care îşi revendică ţinutul secuiesc după modelul Kosovo şi, nu în ultimul rând, de valurile de "repatrieri" ale concitadinilor noştri de toate zilele pe care îi vezi cu mâna întinsă în mai toate metropolele Europei Occidentale - mai nou în Danemarca -, fie că vorbim de Montpellier, Roma, Paris, Florenţa sau Oviedo. "Cetăţeni europeni" cu acte în regulă, "nomazii" noştri au roit în Vest din locul comun al unei promiscuităţi mizerabile, care - spun ei - nu le mai asigură condiţiile de "supravieţuire". Vorba ceea: a tunat şi i-a răsfirat!

Eram, până nu demult, acuzaţi sub pretextul discriminării rasiale faţă de minorităţi. A ajuns şi Europa, în sfârşit, să împărtăşească aceeaşi părere. "Ţiganii chiar constituie o problemă", afirmă opinia publică din Franţa. La urma urmei, trebuia cumva ca aversiunea să ne fie îndreptăţită. Poate că problema nu ar mai constitui obiectul atâtor tensiuni dacă aspectul sociologic al situaţiei nu ar degenera într-o prejudecată de ordin etnic. Asfel că, inevitabil se va pune semnul egalităţii între "român" şi "ţigan". În străinătate, românii răspund cu jumătate de gură când sunt întrebaţi în privinţa naţionalităţii. De aici, în primul rând, cred eu că ni se trage proverbialul complex de "creştere" în raport cu "fraţii mai mari" din Vest, tributari unei civilizaţii superioare. Însuşi "importul" de "neologisme" franţuzeşti, englezeşti, pe care l-am exploatat la maxim în cursul dezvoltării noastre lingvistice, implicit culturale, stă probă în acest sens.


"Ignoranţa este mama tuturor relelor", a spus Rabelais, umanistul francez din secolul al XVI-lea. Am încetat de mult să ne amăgim că vom avea parte de un viitor mai bun. Am renunţat, încet-încet, să promovăm valorile autentice, cultura stă pe râna vreunui tomberon uitat de lume, iar românul trece cu nonşalanţă pe lângă, inhalând nicotină, în timp ce calcă în picioare gunoaiele aruncate pe jos de semenii săi. Întâi de toate, trebuie să ne reabilităm pe noi înşine în faţa noastră; pentru că nepăsarea distruge...

Cum se joacă fotbalul pescăresc

Se spune că pescuitul este îndeletnicirea nativă a islandezilor. 99% adevărat. Aproape că nu mi-a venit să cred când am descoperit că în ţara vulcanilor există un micro-campionat de fotbal, licenţiat la FIFA, ce reuneşte 12 echipe cu nume dintre cele mai "consonatice". "Pescarii" islandezi au descoperit în cel mai popularizat sport al planetei o nouă formă de "divertisment". În aşteptarea intrării în lumea bună a fotbalului, echipa amatorilor din micuţul "orăşel" Stjarnan face senzaţie mai nou, nu atât prin golurile marcate, cât prin inedita manieră de celebrare a fiecărei reuşite. Până una alta, Stjarnan este pe locul 5, la 7 puncte de cupele europene. Nu ar fi de mirare dacă vor ajunge cândva şi în România, când coeficientul UEFA va ajunge undeva pe la 0,007 iar ţărişoara asta va fi populată de afgani, azeri şi irakieni, ca să joace în primul tur al "Ligii Europa" împotriva campioanei Juventus Fălticeni (actualmente prin liga a 4-a) :)).

UPDATE

VIDEO: Asta-i cea mai tare celebrare la gol a islandezilor: Toaleta umana :)) pe www.Sport.ro