"Mes que un club"? "No, this is Anfield!"

Se tot vorbeste despre datoria sociala a cluburilor de fotbal. Daca unele dintre echipe au aceasta responsabilitate doar in programul de marketing si relatii publice, noua conducere de la Liverpool ia acest lucru in serios, la cel mai inalt nivel.

In momentul in care un tanar din Southampton a aflat ca are o forma de cancer agresiv si nu mai are decat doua luni de trait, mama acestuia a indraznit sa sune la clubul de pe Anfield. Mare fan al lui Liverpool, ultima dorinta a acestuia era sa vada un meci de acasa al lui Liverpool, pentru ca niciodata in viata sa nu apucase sa fie in tribune pe Anfield.

A primit un raspuns din categoria celor clasice, "va sunam noi inapoi".

Peste 10 minute insa, telefonul chiar a sunat : "Buna ziua, numele meu este Kenny Dalglish [n.r. - managerul lui Liverpool] si as dori sa vorbesc cu fiul dumneavoastra."

Managerul lui Liverpool a glumit si i-a povestit din istoria mai mult sau mai putin cunoscuta a celui mai titrat club din Anglia tanarului lovit de drama nu mai putin de o ora. Apoi l-a invitat pe Anfield. Aici i-au fost prezentati toti jucatorii, a fost lasat sa asiste la antrenamente, iar apoi impreuna cu familia sa a vazut meciul din loja conducatorilor lui Liverpool.

La finalul partidei a facut o vizita la magazinul oficial al clubului, de unde i-au fost facute cadou cate un exemplar din toate materialele promotionale. Ziua nu s-a oprit aici. Managerul lui Liverpool a aflat ca se face o colecta pentru a plati cheltuielile de spitalizare si de ingrijire a acestuia si a donat din propriul buzunar 250.000 de lire sterline (aproximativ 300.000 de euro).

"You'll never walk alone", because Liverpool will be there for you.

Good Bye, Ceauşescu!

Am tot auzit în ultima vreme vorbindu-se de "regretatul" tovarăş Nicolae Ceauşescu, cum că mai bine de jumătate din populaţia României i-ar acorda votul sincer în eventualitatea în care ar candida la preşedinţie. S-a întâmplat să văd chiar ieri, la televizor, o plevuşcă de oligofreni recitând poezii la mormântul "Odiosului" şi nu m-am putut abţine să nu remarc, pentru a mia oară, imbecilitatea de care poate da dovadă o naţie întreagă.

Aş începe prin a afirma că românii sunt victimile unei iluzii pe care o resimt ca actuală în măsura în care actuala guvernare nu face decât să îşi renege proprii cetăţeni - gata oricând să îşi încovoieze şira spinării şi să îşi plece capetele cu obedienţă sub bocancii de fier ai Conducătorului Suprem.

"De ce atât de molâi?" Au uitat, oare, românii cu atâta uşurinţă opresiunea, frigul din locuinţe, lipsa din perioada ceauşistă? Ce ne face să ne raportăm cu atâta labilitate la predecesorii politici, în timpul cărora, chipurile, o duceam "mai bine"? Întâi de toate "instinctul de turmă", care reflectă lipsa de personalitate, atât de specifică poporului - sau, cum ar spune mult mai bine Dan Puric, "populaţiei" din România; şi asta pentru că românului, pur şi simplu, îi place postura de victimă, de "jucărie a soartei" - cuvintele lui Hamlet.

Moartea violentă a clanului Ceauşescu în decembrie 1989 a trezit recent, după 21 de ani de la cele întâmplate, o umbră de regret, chiar de imputare, în conştiinţele românilor, având în vedere tensiunea acumulată în ultimele luni ale acelui an care a explodat într-un consens al urii împotriva dictatorului alienat.

"De ce atât de slabi?" Românii au dezvoltat un adevărat complex politic, de care se vor dezvăţa, probabil, doar atunci când vor desluşi stafia lui Ceauşescu, bântuind încă prin Casa Poporului - şi vor înţelege, astfel, că e mort de-a binelea: "Un fleac, m-au ciuruit!" Cine? Se ştie prea bine...

1989-2011

Good Bye, Lenin! Good Bye, Ceauşescu!
Şi basta!

BEST Commentators EVER!

Cele mai trăsnite, nebune, memorabile comentarii din fotbal... pe "arăbeşte" :

1. Ronaldinho, FC Barcelona-Villareal (25.11.2006)



2. Iniesta, Chelsea-FC Barcelona (5.05.2009)



3. Wayne Rooney



4. Peter Crouch, Fc Liverpool-Galatasaray



5. Ronaldinho, FC Barcelona-Espanyol



6. Lionel Messi, FC Barcelona-Getafe (18 aprilie 2007)



7. Mirel Rădoi, undeva printre "cămile"

"Bravo, fetelor!"

Fetele de la naţionala de hadball au reuşit în această seară să-şi adjudece locul în careul de aşi ai Europei, în urma victoriei 16-15 în faţa încăpăţânatei Danemarca. Un rezultat meritoriu, obţinut cu eroism, muncă, dar mai ales cu mult "sânge". Pare-se că istoria a făcut o obişnuinţă cinică din a ne sancţiona victoriile cu pierderi enorme. "Tricolorele" noastre au confirmat că trăsătura grupului este competitivitatea, astfel că, nu din întâmplare, Cristina Neagu a devenit golgetera acestei ediţii, cu nu mai puţin de 53 de goluri. Realul câştig al Europeanului din 2010 a fost Talida Tolnai, portarul cu braţe salutare la superlativ.
Bronzul câştigat la finalul unui parcurs aproape perfect e o medalie de aur a tuturor românilor. Dacă Edisson Cavani a ucis Steaua la Napoli în minutul 90'+3 şi, odată cu el, fotbalul - şi aşa chinuit - din România, avem certitudinea că există un sport, la care suntem, şi vom fi mult timp de acum încolo, în vârful ierarhiei: HANDBALL-ul. La FEMININ.

Felicitări echipei de hadball a României!

15 ani fără Senior

11 noiembrie 2010...

Omul Corneliu Coposu a rămas în mentalul colectiv ca promotor al rezistenţei anti-comuniste de facto, precum şi celei post-decembriste. Condamnările severe, senectutea, au consfinţit în Seniorul Coposu o figură de referinţă, o autoritate deopotrivă politică şi morală într-o Românie aflată în tranziţie spre normalitate. Tânăra generaţie a arătat nu de puţine ori că posteritatea îi va purta recunoştinţă pururea. Astăzi, la 15 ani de la trecerea sa la cele veşnice, facem recurs la neuitare în credinţa că TOT CE E ROMÂNESC NU PIERE şi nici NU VA PIERI!