Poate cea mai cunoscută sentinţă dostoievskiană din romanul Idiotul este formula unei utopii estetice: "Frumosul va mântui lumea". Aici apare o ruptură. Când pui atâta suflet în propriile-ţi idei, rişti să nu ai aderenţă la "lumea asta", să fii luat drept un "idiot". Ceea ce cu prinţul Mîşkin se şi întâmplă. Omul frumos, "idiotul", e doar expresia fierbinte (după cuvintele Apocalipsului), energică, căreia i se împotriveşte lumea sfărâmată. Cât priveşte frumuseţea ca atare, până şi eroul lui Dostoievski se recunoaşte dezarmat: "Frumuseţea e greu de judecat; încă nu sunt pregătit. Frumuseţea e o enigmă".