Am tot auzit în ultima vreme vorbindu-se de "regretatul" tovarăş Nicolae Ceauşescu, cum că mai bine de jumătate din populaţia României i-ar acorda votul sincer în eventualitatea în care ar candida la preşedinţie. S-a întâmplat să văd chiar ieri, la televizor, o plevuşcă de oligofreni recitând poezii la mormântul "Odiosului" şi nu m-am putut abţine să nu remarc, pentru a mia oară, imbecilitatea de care poate da dovadă o naţie întreagă.
Aş începe prin a afirma că românii sunt victimile unei iluzii pe care o resimt ca actuală în măsura în care actuala guvernare nu face decât să îşi renege proprii cetăţeni - gata oricând să îşi încovoieze şira spinării şi să îşi plece capetele cu obedienţă sub bocancii de fier ai Conducătorului Suprem.
"De ce atât de molâi?" Au uitat, oare, românii cu atâta uşurinţă opresiunea, frigul din locuinţe, lipsa din perioada ceauşistă? Ce ne face să ne raportăm cu atâta labilitate la predecesorii politici, în timpul cărora, chipurile, o duceam "mai bine"? Întâi de toate "instinctul de turmă", care reflectă lipsa de personalitate, atât de specifică poporului - sau, cum ar spune mult mai bine Dan Puric, "populaţiei" din România; şi asta pentru că românului, pur şi simplu, îi place postura de victimă, de "jucărie a soartei" - cuvintele lui Hamlet.
Moartea violentă a clanului Ceauşescu în decembrie 1989 a trezit recent, după 21 de ani de la cele întâmplate, o umbră de regret, chiar de imputare, în conştiinţele românilor, având în vedere tensiunea acumulată în ultimele luni ale acelui an care a explodat într-un consens al urii împotriva dictatorului alienat.
"De ce atât de slabi?" Românii au dezvoltat un adevărat complex politic, de care se vor dezvăţa, probabil, doar atunci când vor desluşi stafia lui Ceauşescu, bântuind încă prin Casa Poporului - şi vor înţelege, astfel, că e mort de-a binelea: "Un fleac, m-au ciuruit!" Cine? Se ştie prea bine...
1989-2011
Good Bye, Lenin! Good Bye, Ceauşescu!
Şi basta!
Şi basta!